Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

08/12/2022 | Press release | Distributed by Public on 08/12/2022 23:11

Necrolog

12 august 2022, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene exprimă profunde condoleanțe în legătură cu trecerea la cele veșnice a generalului Ion Solonenco, conducătorul delegației țării noastre la Comisia Unificată de Control.

Generalul Ion Solonenco a fost devotat intereselor Republicii Moldova de-a lungul anilor, slujind cu mult profesionalism și dedicație, gestionând cu înțelepciune și cumpăt multiple situații complexe în zona de securitate, fiind unul din cei mai buni cunoscători ai dosarului transnistrean.

Mai mulți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au avut onoarea de a lucra împreună cu domnul Ion Solonenco în cadrul Comisiei Unificate de Control și cu deosebit respect notează contribuția majoră a domnului general în eforturile orientate spre asigurarea suveranității și integrității teritoriale a țării noastre.

Ne alăturăm condoleanțelor adresate familiei îndurerate și celor care l-au cunoscut pe regretatul general Ion Solonenco.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.