Netflix Inc.

09/13/2021 | Press release | Distributed by Public on 09/13/2021 10:06

Indicele de viteză a FSI pentru Netflix în luna august 2021 →

În luna august, mai mulți furnizori din Vietnam au înregistrat progrese în cadrul indicelui de viteză a FSI pentru Netflix, informarea noastră lunară despre furnizorii de servicii de internet (FSI) care oferă cea mai bună experiență de difuzare online Netflix la ore de maximă audiență.

Viteza asigurată de FPT Telecom și VNPT a crescut cu 0,4 megabiți pe secundă (Mbps), ajungând astfel la 3,2 Mbps. Saigontourist Cable Television a urcat cu 0,4 Mbps, până la 2,8 Mbps. Datorită unora dintre aceste progrese, în Vietnam, viteza medie pe țară a ajuns la 3,2 Mbps, cu 0,4 Mbps mai mult decât în luna precedentă.

Pentru a doua lună consecutiv, Taiwan Broadband a anunțat o creștere de 0,4 Mbps, ajungând astfel la 3,4 Mbps.

Tot în Asia, Thailanda și Filipine au înregistrat un declin. Viteza furnizorului thailandez CAT a scăzut cu 0,2 Mbps și a ajuns la 3 Mbps, iar cea asigurată de Royal Cable din Filipine a fost de 2,6 Mbps, cu 0,2 Mbps mai puțin față de luna anterioară.

Și în America de Nord, Totalplay din Mexic și Eastlink - DSL din Canada au anunțat scăderi de 0,2 Mbps, vitezele lor ajungând astfel la 3,2 Mbps și, respectiv, 2 Mbps.

În Europa, furnizorii R din Spania și A1 din Austria au înregistrat, de asemenea, scăderi de 0,2 Mbps, ajungând la 3,4 Mbps și, respectiv, 3 Mbps.

În luna august, cinci țări și regiuni au atins nivelul de performanță de top. Pentru a cincea și, respectiv, a patra lună consecutiv, Olanda și Singapore au ajuns la o viteză medie de 3,6 Mbps. Celor două țări li s-au alăturat Belgia, Hong Kong și Elveția.

Indicele de viteză a FSI pentru Netflix reprezintă un sistem de măsurare a vitezelor Netflix, la ore de maximă audiență, în cazul unui anumit FSI. Nu este un sistem de măsurare a performanțelor generale pentru alte servicii/date care folosesc rețeaua respectivului FSI. Performanțe mai ridicate pentru Netflix înseamnă, în general, o calitate îmbunătățită a imaginii, începerea mai rapidă a redării și mai puține întreruperi. De asemenea, am creat un instrument separat, cu ajutorul căruia îți poți testa viteza actuală de descărcare accesând https://FAST.com de pe orice browser de internet sau descărcând aplicația FAST Speed Test pentru iOS sau Android.