Government of Romania

11/28/2021 | Press release | Distributed by Public on 11/28/2021 11:59

Alocuțiunea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la ceremonia de aprindere a primei lumânări de Hanuca

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Excelența Voastră, domnule ambasador, distinși membri ai Parlamentului și ai Guvernului, Excelențele voastre, doamnelor și domnilor ambasadori, onorați invitați,
Cu prilejul Sărbătorii Hanuca, doresc să transmit urările mele sincere de pace și prosperitate tuturor membrilor comunității evreiești din România.
Sărbătoarea Hanuca reprezintă pentru comunitățile evreiești lumină și biruință, Hanuca ne amintește că speranța și credința ne fac mai puternici. Felicit conducerea Federației Comunităților Evreiești din România pentru această festivitate găzduită la Opera Națională București, instituție simbol a culturii românești, care de-a lungul timpului a reunit artiști și public deopotrivă, de naționalități, credințe și religii diferite.
În această seară, Opera Națională București ne găzduiește sub aceeași cupolă, la invitația Excelenței Sale domnul ambasador David Saranga, pentru a celebra valorile spirituale ale poporului evreu, pe care le apreciez și le susțin: solidaritatea, întâlnirea dintre religii și culturi, dialogul și respectul. Aprinderea lumânărilor Menorei ne aduce împreună pentru a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru libertate și unitate și prin care împărtășim speranța în viitorul pe care-l construim împreună, sub semnul unității în diversitate, pentru noi și generațiile ce vor urma.

Hag Hanuka Sameah!