Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

05/12/2022 | Press release | Distributed by Public on 05/12/2022 07:44

Secretarul de stat Vladimir Cuc a avut o întrevedere cu reprezentantul special al secretarului general ONU, Pramila Patten

12 mai 2022, Chișinău - Secretarul de stat Vladimir Cuc a avut o întrevedere cu reprezentantul special al secretarului general ONU pentru combaterea violenței sexuale în conflict (SRSG-SVC), Pramila Patten.

În cadrul reuniunii, interlocutorii au abordat subiectul gestionării de către autoritățile naționale a crizei refugiaților, în special din perspectiva riscurilor la adresa persoanelor vulnerabile. În contextul în care femeile și copiii reprezintă un număr impunător din cei peste 90 de mii de refugiați ucraineni aflați pe teritoriul Republicii Moldova, oficialii au evidențiat necesitatea consolidării eforturilor pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane.

Secretarul de stat a salutat vizita la Chișinău a reprezentantului special al secretarului general în semn de solidaritate a ONU cu eforturile autorităților naționale.

Totodată, a fost relevată importanța cooperării cu agențiile ONU pentru a reduce riscurile și a minimiza impactul războiului asupra refugiaților.

Reprezentantul special a apreciat eforturile instituțiilor naționale în gestionarea crizei umanitare, subliniind că Republica Moldova poate miza în continuare pe sprijinul și asistența ONU.