Netflix Inc.

09/15/2021 | Press release | Distributed by Public on 09/15/2021 10:16

Faceți cunoștință cu actorul care interpretează rolul lui Cal, noul personaj non-binar din Sex Education →

Aflat deja la al treilea sezon, Sex Education găsește în continuare noi zone de explorat. Anul acesta, serialul ne prezintă un nou personaj, pe Cal, un elev non-binar. 'Împreună cu scenariștii, am discutat despre părți ale spectrului LGBTQ pe care nu le abordasem încă în serial, iar personajul lui Cal a venit ca o concluzie naturală a acelei discuții', a declarat creatoarea serialului Laurie Nunn. 'Știam că avea să aducă o nouă perspectivă serialului și am colaborat îndeaproape cu consultanți non-binari, pentru a ne asigura că oferim o abordare autentică a temei.'

Aceasta a însemnat aducerea în distribuție a actorului non-binar Dua Saleh, care interpretează rolul lui Cal. Înainte de revenirea serialului în 17 septembrie, am discutat cu Saleh despre rolul interpretat în serial, despre descoperirea stilului personajului Cal și despre impactul pe care speră ca acest sezon să îl aibă asupra publicului.

Cum ai ajuns să interpretezi acest nou rol? Urmăriseși deja primele două sezoane dinSex Education?

Am aflat despre serial de la niște prieteni. Nu-l urmărisem înainte pentru că mă gândeam că e pentru adolescenți, dar după ce m-au contactat în legătură cu rolul, am urmărit toate episoadele. Sincer, a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut vreodată. Sex Education are unele dintre cele mai profunde, provocatoare, amuzante și jucăușe povești. Am dat o probă pentru rolul lui Cal și am trimis o înregistrare. Apoi, a urmat testul de 'chimie' cu Kedar Williams-Stirling, care joacă rolul lui Jackson. Când am aflat că am primit rolul, prima reacție, a fost, bineînțeles, panica. Mi-a schimbat rutina și a reprezentat o provocare. Este primul meu rol important. Muzica a făcut parte din viața mea cu mult înainte ca actoria să i se alăture. Am învățat foarte multe din această experiență, iar recunoștința mea pentru acest lucru este uriașă.

Cum ți-ai descrie personajul și ce te-a atras în interpretarea sa?

Cal este o persoană non-binară relaxată, care studiază la Moordale. Se dă cu skate-ul, fumează iarbă și iubește cu patos. Este un spirit cât se poate de liber. Acest personaj mă umple de bucurie. După părerea mea, este un personaj foarte bine gândit, din punctul de vedere al modului în care vorbește cu ceilalți, al felului în care își abordează colegii și al atitudinii blânde față de oameni. De asemenea, este la vârsta adolescenței și încearcă să deslușească lucrurile. Cred că lucrul care m-a atras cel mai tare la rolul lui Cal este faptul că experiența sa nu gravitează în jurul traumei. Nu sunt prea multe persoane non-binare care să poată spune acest lucru despre personajele pe care au ocazia să le interpreteze. Am discutat foarte mult cu Laurie Nunn, cu scenariștii, cu consultanții non-binari pe care i-au angajat, despre creionarea cât mai autentică a unei persoane non-binare. Pe întreg parcursul acelui proces, toată lumea a fost foarte atentă la mine, la nevoile mele și la nivelul meu de confort.

Cal nu este singura persoană non-binară care studiază la Moordale pe care o vom cunoaște sezonul acesta, corect?Un lucru remarcabil pe care l-au făcut sezonul acesta a fost să includă un alt personaj non-binar, pe nume Layla. Vedem diferențele dintre Cal și Layla din perspectiva personalităților și experiențelor lor cu identitățile lor. Vedem cum fiecare încearcă să facă față relațiilor, școlii, conflictelor. Sunt două personalități cât se poate de diferite. Cred că este minunat că au creionat personaje non-binare într-un mod care scoate în evidență și diferențele inerente.

Ne poți spune câte ceva despre costumele lui Cal și, în general, despre lookul său în acest sezon? Ce transmit ele despre personalitatea sa?

Vestimentația lui Cal a fost foarte importantă, iar echipa de creație a acordat o atenție specială lookului lui Cal. Părul are o împletitură complexă, pentru a evidenția fluiditatea de gen a lui Cal. Poartă haine mai largi, cu forme mai libere, confortabile. S-au gândit constant la gen și au ales intenționat vestimentația astfel încât Cal să aibă un sentiment de libertate și eliberare. Cred că au făcut o treabă grozavă.

Cu ce impresie speri să rămână fanii la finalul acestui sezon?

Vreau ca oamenii să se simtă validați. Cal este o persoană non-binară de culoare și vreau ca oamenii să se gândească 'Doamne, e ca și când m-aș fi văzut pe mine în acest serial. Cred că m-am văzut reprezentat într-un serial foarte urmărit.' Asta îmi doresc cel mai mult.

Sezonul 3 din Sex Education va fi difuzat în premieră pe Netflix începând din 17 septembrie.