Presidency of the Republic of Moldova

11/18/2022 | Press release | Distributed by Public on 11/18/2022 05:50

Noii miniștri ai Economiei și Mediului au depus jurământul în fața Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu

[Link]

Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și Secretarul de Stat al Ministerului Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, au fost numiți astăzi, prin decret prezidențial, în funcția de miniștri al Economiei, respectiv al Mediului. Tot azi, ei au depus jurământul de învestire în fața Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Șefa statului le-a urat noilor membri ai Guvernului bun venit în echipă și le-a mulțumit foștilor miniștri pentru efort și sacrificiu. "Știu că toată lumea a muncit onest. Știu că a fost greu. Nu e ușor să-ți asumi instituții aproape nefuncționale, după ani de subminare a statului și după decenii de politici proaste de angajare, promovare și motivare a personalului. Dar schimbările trebuie făcute și ele trebuie făcute la timp", a spus Președinta Maia Sandu, menționând că ambii miniștri au preluat portofolii foarte importante, care necesită acțiuni ferme și imediate.

"Dle ministru Alaiba, sunt sigură că împărtășiți îngrijorările cu privire la situația din sectorul economic. Știu că înțelegeți cât de important este rolul mediului de afaceri atât pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației, cât și pentru consolidarea democrației. Aștept acțiuni curajoase și prompte. Doamna Iordanov, vă cunosc ca pe un luptător înflăcărat pentru rezolvarea problemelor de mediu. Pentru a combate schimbările climatice și pentru asigurarea unui mediu sănătos, avem nevoie de progres real în implementarea Programului de împădurire și în realizarea Strategiei de management al deșeurilor. Sper să vedem acest progres în viitorul imediat", a subliniat Președinta Maia Sandu.

Discursul integral poate fi accesat aici.