Med Life SA

12/14/2022 | Press release | Distributed by Public on 12/14/2022 07:35

MedLife semnează o facilitate de credit sindicalizată în valoare totală de 228 milioane de euro pentru refinanțarea și majorarea creditului existent cu suma de 50,7 milioane de[...]

MedLife semnează o facilitate de credit sindicalizată în valoare totală de 228 milioane de euro pentru refinanțarea și majorarea creditului existent cu suma de 50,7 milioane de euro

"Noile fonduri reprezintă o rezervă pe termen mediu și lung și vor fi alocate pentru proiecte noi de achiziții și dezvoltare, în acord cu nevoile pacienților"

  • După 13 achiziții și 7 proiecte organice anunțate în primele nouă luni ale anului, MedLife anunță o perioadă de consolidare și eficientizare a activității, cu accent pe îmbunătățirea marjelor.
  • Pe termen mediu și lung, MedLife continuă strategia în expasiune și achiziții atât la nivel național, cât și regional, noile fonduri accesate fiind o rezervă în acest sens.
  • Dezvoltarea portofoliului de servicii, în special pe zone de nișă, rămâne o prioritate pentru companie.
  • Companie românească, listată la Bursa de Valori București, cu o strategie bine conturată, MedLife a demonstrat de-a lungul timpului capacitatea de a se adapta și de a dezvolta soluții personalizate în acord cu nevoile a milioane de pacienți.

București, 14 decembrie 2022: MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România și singura companie cu capital românesc din topul operatorilor de servicii medicale private, anunță semnarea unui credit sindicalizat în valoarea totală de 228 milioane de euro pentru refinanțarea și majorarea creditului sindicalizat existent cu suma de 50,7 milioane de euro. Noile fonduri reprezintă o rezervă pe termen mediu și lung, urmând să fie alocate pentru noi procese de achiziții și dezvoltare, în acord cu nevoile pacienților. Pe termen scurt, compania anunță că urmează o perioadă de consolidare și așezare după expansiunea dinamică înregistrată în primele nouă luni ale anului 2022.

Sindicatul de bănci care semnează noul credit acordat Grupului MedLife este format din Banca Comercială Romană, în calitate de coordonator, aranjor principal mandatat, agent de documentație, agent de facilitate și garanții și finanțator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București si Erste Group Bank AG, în calitate de aranjori principali mandatați și finanțatori.

Înainte de folosirea noilor fonduri disponibile pentru dezvoltare și noi tranzacții, MedLife își va concentra eforturile în perioada imediat următoare pe integrarea în Grup a celor 13 companii achiziționate anul acesta, folosind sinergiile la nivel național pentru eficientizarea activității și consolidarea marjelor. De altfel, acesta este un proces ciclic prevăzut în strategia MedLife o dată la 2-3 ani, perioadele dinamice guvernate de investiții majore fiind urmate de perioade de consolidare și optimizare a afacerii.

"De aproape 30 de ani ne dezvoltăm într-un ritm constant și echilibrat, având o strategie de business foarte bine conturată. Pentru MedLife, 2022 a fost un an extrem de dinamic, cu nu mai puțin de 7 unități noi inaugurate și 13 tranzacții la nivel național. În consecință, urmează o perioadă de așezare la nivel de Grup, cu focus pe integrarea noilor companii achiziționate, pe eficientizarea proceselor, dar și în îmbunătățierea marjelor, proces pe care îl reluăm ciclic o dată la 2-3 ani.

Pe termen mediu și lung, păstrăm apetitul de extindere și dezvoltare și, așa cum am anunțat deja acționarii, noile fonduri disponibile reprezintă o rezervă în această direcție pentru noi achiziții sau proiecte organice. Pe termen scurt, 6-9 luni, vom fi atenți la evoluția geopolitică, evoluția pieței de consum și a industriei, în ansamblu, și vom acționa prudent în funcție de tendințe. Suntem pregătiți să ne adaptăm oricărui context, în acord cu nevoile pacienților noștri", a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.

În ciuda contextului economic instabil de anul acesta, MedLife a anunțat în primele nouă luni din 2022 nu mai puțin de 13 tranzacții importante, dar și alte 7 proiecte dezvoltate organic, reușind astfel să acopere un spectru complex de nevoi ale pacienților. Au fost adăugate în portofoliul atât companii care oferă servicii integrate, printre care Medici's, Profilaxis, ProLife Clinics, Medicris, Muntenia Hospital și Grupul Provita (ambele în curs de aprobare), cât și companii specializate pe servicii de nișă, precum OncoCard, sălile de fitness Sweat Concept, platforma SanoPass și Clinica de oftalmologie Opticristal.

"Ne bucurăm că alături de MedLife am construit o relație pe termen lung, care a plecat de la un obiectiv strategic în care credem: sănătatea fizică a românilor, prin dezvoltarea serviciilor medicale private din România și facilitarea accesului la servicii medicale de top, împreună cu sănătatea financiară a companiilor cu amprentă locală și dezvoltarea sustenabilă a operațiunilor MedLife. Suntem parteneri într-un nou ciclu de consolidare și extindere de business pentru MedLife, credem în planurile lor și îi susținem", a declarat Oana Mihaela Macoveiciuc, Șef Departament Larg Consum și Servicii BCR.

"Suntem onorați ca am coordonat acest nou credit sindicalizat pentru Grupul MedLife, unul dintre partenerii noștri strategici. Semnarea a fost finalizată cu succes printr-o largă suprasubscriere, acest lucru indicând atât valoarea MedlLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, cât și apetitul băncilor pentru finanțarea acestui sector", afirmă Grația Popescu, Senior Banker Loan Syndication BCR.

MedLife a încheiat primele 9 luni ale anului 2022 cu o cifră de afaceri consolidată pro-formă în valoare de 1,3 miliarde RON, în creștere cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând un avans de două cifre pentru majoritatea segmentelor de business. În prezent, Grupul MedLife deține cea mai puternică rețea de diagnostic și tratament din România, cu 700 locații proprii și partenere la nivel național și peste 5,5 milioane de pacienți unici care au apelat la servicii de prevenție, wellness, tratament și spitalizare. Totodată, aproape 800.000 de angajați beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.

***

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.