Presidency of the Republic of Moldova

05/23/2024 | Press release | Distributed by Public on 05/23/2024 08:10

Președinta Maia Sandu a vizitat Circul din Chișinău, unde s-a încheiat prima etapă de restaurare a clădirii

[Link]

Șefa statului a vizitat, astăzi, Circul din Chișinău, unde a fost finalizată prima etapă de restaurare. "Pentru mulți dintre noi, circul înseamnă magie și bucuria copilăriei și ne-am dori foarte mult ca și copiii de azi să se poată bucura de spectacole. Din 1982, când a fost construită, această clădire a fost pentru chișinăuieni și un motiv de mândrie, pentru că era o adevărată capodoperă arhitecturală", a menționat Președinta.

Președinta Maia Sandu a mai punctat că, din păcate, mai multă vreme ușile Circului au fost închise, însă, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, autoritățile au reușit să facă primul pas spre a le redeschide. Șefa statului și-a manifestat recunoștința față de Uniunea Europeană, care a asigurat cele peste 2 milioane de euro pentru lucrările urgente - reparația cupolei și acoperișului și consolidarea pereților-cortină și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru realizarea lor.

"Așteptăm cu nerăbdare ziua în care această clădire va străluci, din nou, în inima capitalei și în inimile celor mici", a mai afirmat șefa statului.