Netflix Inc.

08/30/2022 | Press release | Distributed by Public on 08/29/2022 21:01

Trailerul miniserialului Operațiunea de salvare din peștera thailandeză dezvăluie momente necunoscute din timpul acestei incredibile misiuni de salvare →

Netflix a dezvăluit astăzi trailerul complet al miniserialului Operațiunea de salvare din peștera thailandeză, ilustrând perspective până acum necunoscute asupra misiunii de salvare din 2018, care a captivat o lume întreagă. Pe 22 septembrie 2022, descoperă poveștile neștiute ale eroilor din peștera Tham Luang și nu numai.

Un portret amplu și autentic, care trece de titlurile din presă

Acest miniserial cu șase episoade creat de Michael Russell Gunn și Dana Ledoux Miller, care semnează și scenariul, oferă o perspectivă mai profundă asupra acestei incredibile misiuni de salvare. Filmat în totalitate în Thailanda, inclusiv la peștera Tham Luang, Operațiunea de salvare din peștera thailandezăeste o amplă reconstituire dramatizată care, pentru prima dată, descrie în detaliu experiența teribilă trăită de antrenorul Eak și de cei 12 jucători ai echipei Wild Boars în interiorul peșterii, dar și viețile lor în afara acesteia.

Pe lângă interviuri cu băieții din echipa de fotbal Wild Boars, Operațiunea de salvare din peștera thailandezăinclude scene filmate în casele lor și obiecte reale din timpul evenimentelor din 2018. Pentru ca totul să fie prezentat într-o manieră autentică și cât mai captivantă, în scenele subacvatice apare ca dublură a actorului Rodger Corser, care îl întruchipează în film pe dr. Harris, chiar dr. Richard "Harry" Harris, anestezistul, scafandrul și speologul australian care a participat la misiunea de salvare.

Realizat într-o manieră realistă de creatori thailandezi

Alături de regizorii Kevin Tancharoen și Baz Poonpiriya, toți membrii thailandezi ai distribuției și ai echipei din spatele miniserialului Operațiunea de salvare din peștera thailandezăau depus împreună un efort uriaș pentru a crea o experiență cât mai fidelă incredibilelor evenimente reale.

Cum porțiunile mai îndepărtate ale peșterii nu au putut fi folosite ca locații de filmare, echipa de producție a petrecut trei săptămâni explorând peștera Tham Luang și pădurile și munții din jur pentru a filma locații suplimentare, incluse în această operațiune. Apoi a fost realizată o scanare 3D completă prin metoda LIDAR, care folosește tehnologie laser avansată, totul pentru a recrea interiorul încăperilor din peștera Tham Luang în studio.

A fost un efort uriaș, depus din dorința de a spune cât mai bine această poveste. "Le sunt etern recunoscătoare tuturor celor care au răzbit prin noroiul înalt până la genunchi, au creat un dig în peșteră în timp ce erau udați de ploaie de cinci grade diferite de intensitate, au petrecut săptămâni cu scanarea prin metoda LIDAR și au construit apoi părți din peșteră în studio, au petrecut ore sub apă izbindu-se de pietre, au făcut nenumărate teste COVID și au purtat măști N95 în condiții de umiditate de 99%, totul pentru ca noi să putem prezenta lumii această poveste", ne descrie realizatoarea Dana Ledoux Miller.

Descoperă întreaga poveste a acestei chinuitoare, dar extraordinare misiuni de salvare care a ținut o lume întreagă cu sufletul la gură în miniserialul Operațiunea de salvare din peștera thailandeză, având premiera pe Netflix începând cu 22 septembrie.

Imaginile pot fi descărcate de aici.