Netflix Inc.

06/10/2022 | Press release | Distributed by Public on 06/10/2022 12:26

Recapitulare Geeked Week 2022: știri și teasere din ziua dedicată jocurilor →

Geeked Week s-a încheiat oficial, dar jocurile sunt abia la început. Gazdele Geoff Keighley și Mari Takahashiau închis vineri evenimentul virtual de cinci zile, cu o mulțime de știri și imagini în premieră despre jocuri, de la seriale inspirate din jocuri, precumThe Cuphead Show!și Sonic Primepână la lista noastră lungă de jocuri pe mobil, printre care Poinpy, pe care îl poți juca chiar acum! În plus, pregătește-te să intri în lumea serialelor și filmelor Netflix favorite prin intermediul unor jocuri precum Fabrica de baniși Gambitul damei.

Ai ratat extraordinarul final al Geeked Week? Nu-ți face griji! Săptămâna aceasta am adunat în fiecare zi cele mai recente anunțuri, cele mai tari clipuri și multe altele ca să te ținem la curent și pe deplin informat.

Descarcă mai jos materialele din ziua 5 a evenimentului virtual Netflix Geekeddedicat serialelor, filmelor și jocurilor Netflix din mai multe genuri:

Dragon Age: Absolution: Exact! Jocul RPG de succes e adaptat sub forma unui serial animat marca Netflix. Și avem noul teaser șiposterul ca să demonstrăm acest lucru.

Tekken: Bloodline: Legendara franciză japoneză de jocuri video cu lupte este transpusă în lumea animației! Află mai multe de la producătorul principal Katsuhiro Harada, care îți prezintă în premieră absolută clipuri din serial și-ți spune câte ceva din povestea unui personaj adorat de fani.

Shadow and Bone: Destinies: Direct de la The Fold vine un nou joc pe mobil, bazat pe un serial apreciat de fani. Vezi în premieră imagini din acest RPG single-player, în care poți intra în pielea personajului tău preferat și călători în universul Grishaverse.

Too Hot to Handle: Glisează la stânga pentru imagini în avanpremieră din viitorul joc pe mobil bazat pe serialul Netflix și pregătește-te să cunoști o nouă serie de burlaci și burlăcițe sexy, care se întrec pentru a-ți câștiga afecțiunea.

La Casa De Papel: Destul cu relaxarea și romantismul... Ne face plăcere să vă prezentăm acest joc de aventură și acțiune single-player bazat pe serialul de succes, în care jucătorii sparg seifuri, rup lacăte și pun umărul la jefuirea unui cazinou din Monaco, toate doar pentru a-l ajuta pe un vechi prieten al Profesorului.

Jocul de șah Gambitul damei: S-a întors roata și acum ai ocazia să participi la jocul de șah suprem. Vezi în premieră trailerul și locațiile acestui nou joc ce urmează să fie lansat. Vei putea lua lecții de șah, vei putea face puzzle-uri și asocieri și îți vei putea măsura forțele cu alți concurenți online saucu chipuri cunoscute din seria limitată premiată.

The Cuphead Show!:Pregătește-te pentru ultimele peripeții ale impulsivului Cuphead și ale fratelui lui precaut Mugman cu un nou teaser pentru viitoarele episoade ale acestui joc video adaptat sub forma unui serial.

Lucky Luna: Vezi primul trailer al acestui joc platformer inspirat din folclorul japonez. Alătură-te Lunei într-o călătorie magică în tenebrele temnițelor ascunse și în temple mitice, pentru a dezlega misterele trecutului ei.

Desta: The Memories Between: Capul la cutie șiurmărește trailerul acestui nou joc de strategie pe ture inspirat din dodgeball. Treci peste relații destrămate și un eveniment familial tragic, toate prin intermediul unui joc cu mingea suprarealist și captivant.

Reigns: Three Kingdoms:Îndrăgita serie de jocuri care te face stăpânul propriului regat și îți permite să-ți schimbi destinul glisând doar o dată cu degetul pe ecran vine pe Netflix. De această dată, poți să te arunci cu capul înainte în China antică și să urci în rang pentru a explora uluitoarea saga chinezească din cartea Romanul cavaleresc al celor Trei Regate.

Terra Nil: Cine vrea să salveze planeta? Conștientizând pericolul crizei climatice curente, acest joc subminează genul city-builder pentru a te lăsa să faci exact asta. Să folosești tehnologia pentru a revigora deșerturi pustii, apoi să reciclezi structurile pe care le-ai folosit, lăsând în urmă doar sălbăticie neîntinată.

Poinpy: Pentru a celebra lansarea acestui joc vertical climber (pe care îl poți descărca și juca și acum!), urmărește trailerul acestei experiențe care îți permite să păcălești răufăcători adorabili și să hrănești bestiile albastre care sunt mereu pe urmele tale. Avertisment: dificultatea jocului crește progresiv.

DOTA: Dragon's Blood: Vezi în avanpremieră imagini din Sezonul 3 al acestei adaptări de fantezie a îndrăgitului joc și urmărește-l pe Cavalerul Dragon Davion continuându-și misiunea de a face lumea un loc mai sigur, ucigând dragoni, unul câte unul.

Wild Things: Animal Adventures: Dragonii nu sunt singurele creaturi care umblă nestingherite prin lume! După cum sugerează trailerul, în acest joc nou, jucătorii vor avea sarcina de a duce bestii adorabile în mediile lor naturale (de la păduri luxuriante la insule tropicale și tărâmuri înghețate), jucând puzzle-ul de tip match-3 și refăcându-le habitatele.

Sonic Prime: Ariciul nostru preferat vine la Netflix așa cum nu l-ai mai văzut niciodată. Urmărește în avanpremieră imagini din acest nou serial animat cu o turnură incredibilă, care pune soarta multiversului în mâinile lui înmănușate.

Raji: An Ancient Epic: Către toți fanii lui Raji! Jocul indian de acțiune și aventură vine la Netflix. Pune-te în pielea lui Raji, tânăra orfană aleasă de zei să țină piept invaziei demonice, în încercarea de a-și salva fratele mai mic și de a se răfui cu demonul suprem, Mahabalasura.

Spiritfarer: Acest joc de management relaxant și premiat, despre moarte, vine la Netflix. A apărut și noul trailer. Intrând în pielea Stellei, însoțitoarea spiritelor și cea care le traversează Styxul cu barca, poți explora lumea, fermele, minele, să pescuiești, să aduni recolte, să gătești și să te îndeletnicești cu meșteșugăritul, în timp ce petreci timp de calitate cu pasagerii tăi, spirite, creând amintiri de neuitat și învățându-i să-și ia rămas bun.

Castlevania: Nocturne:Acum un an, am încheiat Geeked Week cu o știre fantastică: Vești despre un nou serial Castlevania, avându-l în centru pe Richter Belmont în timpul Revoluției franceze. Acum, hai să aruncăm o privire la legendarul erou din Rondo of Bloodîn acțiune.

Vizionează întregul serial aici:

The Cuphead Show!:Vrei să afli mai multe despre ce va urma? Aruncă o privire la această citire de scenariu dintr-un episod în premieră absolută și cunoaște-i pe actorii din spatele acelor voci legendare.

Dacă vrei să te bucuri de toate știrile extraordinare, de clipuri spectaculoase și nu vrei să ratezi nimic din Geeked Week, urmărește recapitulările din prima, a doua, a treiași a patra zi.Accesează GeekedWeek.compentru mai multe detalii.

Și bucură-te de acest imens portofoliu de povești din genuri diferite, precum sci-fi, fantezie, jocuri, anime și multe altele vizitând www.netflix.com/geekedor www.netflix.com/geekedweek.

Vezi fotografiile din ziua dedicată jocurilor aici.