Ministry of Defense of the Republic of Moldova

06/15/2021 | Press release | Distributed by Public on 06/15/2021 06:35

Colegiul Militar s-a desfăşurat la Ministerul Apărării [...]

CHIŞINĂU, 15 iunie 2021 - Membrii Colegiului Militar (CM) s-au întrunit astăzi într-o şedinţă la Ministerul Apărării, la care a fost prezent şi reprezentantul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

Pe agenda discuţiilor au fost incluse subiecte ce vizează Directiva de planificare a apărării pentru anul 2022, aprobată astăzi de membrii forului, şi planul activităţilor consacrate aniversării a 30-a de la crearea Armatei Naţionale şi marcării a 30 de ani de la proclamarea independenţei ţării noastre.

În cadrul şedinţei, ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc a menţionat importanţa planificării eficiente a acţiunilor şi surselor financiare necesare pentru organizarea evenimentelor aniversare, dar şi a misiunilor instituţiei militare pentru anul viitor.

În acest sens, ministrul Apărării i-a îndemnat pe toţi cei implicaţi în realizarea obiectivelor propuse să depună eforturi pentru îndeplinirea cu maximă responsabilitate a sarcinilor.

La şedinţă, membrii CM au abordat toate aspectele organizatorice şi de implementare a prevederilor Planului şi Directivei sus-menţionate, precum şi problemele eventuale cu care se pot confrunta la implementarea acestora.

La fel, a fost evidenţiată tema legată de necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19, stabilite prin hotărârile Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, pe timpul desfăşurării evenimentelor publice.