Results

Universitatea Babes-Bolyai

07/01/2022 | Press release | Distributed by Public on 07/01/2022 03:57

Sondaj de opinie despre protejarea mediului, reciclare și economia circulară a viitorului, realizat în parteneriat cu UBB

1 iulie 2022

Aproape 80% dintre români cred că schimbările climatice sunt reale și produc efecte vizibile, motiv pentru ar fi dispuși să facă eforturi pentru protejarea mediului și susținerea economiei circulare, arată un sondaj de opinie cu tema "AGENDA ROMÂNIA 2050. O conversație despre viitorul României; Capitolul 3: Percepția cu privire la protejarea mediului, reciclare, economia circulară a viitorului", realizat de INSCOP Research cu colaborarea cercetătorilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).

Peste 43% dintre participanții la sondaj spun că atunci când cumpără un produs sau un serviciu iau întotdeauna în considerare elemente precum ambalajul reutilizabil sau reciclabil sau eforturile companiei producătoare pentru protecția mediului.

De asemenea, 92,3% dintre respondenți au afirmat că ar fi dispuși să se întoarcă cu ambalajele sau alte deșeuri la magazin sau într-un centru de colectare separată.

Referindu-se la importanța acestui tip de studii, dar și la implicarea mediului academic, prof. univ dr. Daniel David, rectorul UBB susține că "O țară nu se construiește în lumea modernă fără știință, fără o abordare de tip "evidence-based" față de înțelegerea corectă a (1) unde suntem, (2) unde vrem să ajungem și de ce, (3) care este calea de urmat și cum o putem parcurge concret pentru a ajunge unde dorim. Proiectul România Agenda 2050: O conversație despre viitorul României pornind de la opiniile românilor, al think tankului Strategic Thinking Group, este un astfel de proiect fundațional și mă bucur că Universitatea Babeș-Bolyai este unul din partenerii academici principali ai proiectului. Voi milita de asemenea acest proiect să se coordoneze cu altele serioase pentru ca împreună să fundamenteze activ un proiect dinamic de țară, ca un motor al dezvoltării/modernizării cu funcționare continuă".

"Proiectul Agenda România 2050 își propune demararea unei conversații nationale despre politici publice esențiale pentru viitorul României pe termen lung având ca punct de plecare opiniile românilor culese printr-o serie de sondaje de opinie naționale. Pornind de la ceea ce cred românii, dorim să încurajăm o conversație amplă a experților (din mediul academic, din sectorul public și privat) pe fiecare dintre temele proiectului. Proiectul își propune realizarea mai multor studii sociologice pe șase zone majore de interes pentru viitorul României, fiecare împărțită în teme specifice: societatea viitorului, infrastructura viiorului, mediul și resursele viitorului, economia și afacerile viitorului, tehnologiile și meseriile viitorului și locul României în lumea viitorului", declară Remus Ioan Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group.

La răndul său, prof. univ. dr. Ioan Hosu, directorul Centrului de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca afirmă că "modul în care sunt gestionate problemele mediului, procesele ce țin de reciclarea, recuperarea și refolosirea unor materiale, aspectele legate de economia circulară reprezintă preocupări majore pe agenda decidenților politici, a companiilor private sau a organizațiilor neguvernamentale active în aceste domenii. Datele ne arată faptul că această preocupare există și la nivelul opiniei publice românești unde putem vedea un nivel foarte ridicat al susținerii unor măsuri în direcția gestionării în mod responsabil a provocărilor generate de schimbările climatice sau a eforturilor de păstrare a calității mediului. Din datele pe care le avem la dispoziție reiese faptul că, în acest moment, în spațiul public românesc, sunt curente de opinie favorabile accelerării proceselor de trecere de la economia liniară la economia circulară și ca există suport public pentru măsuri menite să protejeze mediul."

Sondajul a fost realizat în perioada 23 mai - 14 iunie 2022, la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro), în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat și având drept parteneri academici Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Universitatea București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași. Cercetarea sociologică a fost realizată pe un eșantion de 1.500 de respondenți și este împărțită în mai multe capitole care vor fi publicate succesiv în perioada următoare.

Mai multe detalii sunt disponibile la adresa https://www.strategicthinking.ro/iunie-2022-sondaj-de-opinie-proiect-agenda-romania-2050-o-conversatie-despre-viitorul-romaniei-capitolul-3-perceptia-cu-privire-la-protejarea-mediului-reciclare-economia-circulara-a-viitorul/.