Results

National Bureau of Statistics of the Republic of Moldova

05/05/2021 | Press release | Distributed by Public on 05/05/2021 05:18

Activitatea de doctorat și postdoctorat în anul 2020

Activitatea de doctorat și postdoctorat în anul 20201

Biroul National de Statistică comunică că, în anul 2020, studiile superioare de doctorat (ciclul III) s-au desfășurat în 39 școli doctorale, organizate în 16 instituții de învățământ superior (cu 2 unități mai puține față de 20192), unele dintre acestea formând consorții, parteneriate naționale și internaționale cu alte instituții de învățământ superior și instituții de cercetări științifice. Din cele 16 instituții de învățământ superior organizatoare de studii superioare de doctorat, 13 unități aveau forma de proprietate de stat.

În anul 2020, numărul total de studenți-doctoranzi a constituit 1695 persoane3 (Tabelul 1.), înregistrând o creștere cu 3,3% comparativ cu anul 2019. E de menționat că, categoria de doctoranzi postuniversitari (pentru doctoranzii înmatriculați până în anul 2015) persistă în 3 instituții de cercetări științifice, în care își finalizează studiile 4 persoane. Din totalul de 1695 de studenți-doctoranzi, 79,1% erau înscriși la studii de doctorat cu frecvență redusă. Comparativ cu anul 2019, numărul de studenți-doctoranzi cu frecvență redusă a înregistrat o creștere cu 5,1%, pe când în cazul studiilor cu frecvență se atestă o descreștere cu 3,0%.

Ponderea femeilor în numărul total de studenți-doctoranzi (54,3%) este superioară celei a bărbaților-doctoranzi (45,7%) ‒ cu 8,6 puncte procentuale.

Tabelul 1. Numărul studenților-doctoranzi pe forme de învățământ, 2019 și 2020

2019

2020

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total,inclusiv:

1641

366

1275

1695

355

1340

a) în funcție de gen:

masculin

755

164

591

775

150

625

feminin

886

202

684

920

205

715

b) după modul de finanțare:

de la bugetul de stat

1078

248

830

1179

254

925

în bază de contract

563

118

445

516

101

415

Datele tabelului în format .xlsx

În anul 2020, cu finanțare de la bugetul de stat erau înscriși 1179 de studenți-doctoranzi (69,6%). Comparativ cu anul 2019, numărul de studenți-doctoranzi cu finanțare de la bugetul de stat a crescut cu 9,4%, iar a celor în bază de contract ‒ s-a diminuat cu 8,3%. Creșterea numărului de studenți-doctoranzi cu finanțare de la bugetul de stat a înregistrat intensități diferite în funcție de forma de învățământ, la forma cu frecvență redusă ‒ cu 11,4%, iar în cazul studiilor cu frecvență ‒ cu 2,4%. Scăderea numărului de studenți-doctoranzi în bază de contract s-a înregistrat atât la studii cu frecvență ‒ cu 14,4%, precum și la cele cu frecvență redusă ‒ cu 6,7%.

Distribuția studenților-doctoranzi pe domenii științifice relevă păstrarea unei ponderi relativ constante în cazul domeniului științe sociale și economice (50,6% în anul 2020 comparativ cu 50,5% în 2019). În același timp, în cadrul acestui domeniu științific, 37,2% dintre studenți-doctoranzi au urmat studiile la științe juridice, 23,1% ̶ științe economice, 19,5% ̶ științe ale educației, 17,5% ̶ științe sociale și jurnalism, iar 2,7% la științe militare și informații.

Unele domenii științifice sunt mai puțin reprezentate, în special, științe agricole (2,3%) și științe inginerești și tehnologii (4,8%).

Datele figurii în format .xlsx

Repartizarea numărului de studenți-doctoranzi pe domenii științifice în funcție de gen, remarcă faptul că, trei domenii rămân a fi predominate de femei, precum științele umaniste (61,3%), științele medicale (58,7%) și științele sociale și economice (54,1%), iar celelalte trei de bărbați ‒ științele inginerești și tehnologii (61,7%), științele agricole (57,5%) și științele naturii (53,7%).

Structura studenților-doctoranzi pe grupe de vârstă prezintă unele diferențe, comparativ cu anul 2019, în special o reducere cu 3,7 p.p. pentru grupa de vârstă 26-30 ani și creșteri pentru grupele de vârstă 31-34 ani (cu 1,8 p.p.) și 50 ani și peste (cu 1,5 p.p.).

Datele figurii în format .xlsx

Studenți-doctoranzi înmatriculați: În anul 2020, la studii superioare de doctorat au fost înmatriculate 388 persoane (exclusiv cetățeni străini), în scădere cu 8,7% comparativ cu anul precedent. Peste trei pătrimi dintre studenții-doctoranzi înmatriculați (75,5%) au fost înscriși la studii cu finanțare de la bugetul de stat. Comparativ cu anul 2019, numărul de studenți-doctoranzi înmatriculați în bază de contract s-a diminuat cu 25,8%, fiind în cazul celor cu finanțare de la buget relativ constant.

Scăderea cu 11,7% a numărului de persoane înmatriculate cu frecvență redusă nu a afectat situația privind prioritatea acestei forme de învățământ în opțiunea studenților-doctoranzi înmatriculați (în 2019 ‒ 76,2% și, respectiv, în 2020 ‒ 73,7% ).

Reducerea numărului de studenți-doctoranzi înmatriculați se atestă cu preponderență în cazul bărbaților (cu 17,3% față de 2019).

Tabelul 2. Numărul persoanelor înmatriculate la studii superioare de doctorat pe forme de învățământ, 2019 și 2020

2019

2020

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total,inclusiv:

425

101

324

388

102

286

a) în funcție de gen:

masculin

202

49

153

167

35

132

feminin

223

52

171

221

67

154

b) după modul de finanțare:

de la bugetul de stat

297

73

224

293

75

218

în bază de contract

128

28

100

95

27

68

Datele tabelului în format .xlsx

Absolvenți ai studiilor de doctorat: În anul 2020, studiile de doctorat au fost absolvite de 246 persoane5 (exclusiv cetățeni străini), fiind în creștere cu 5,1% comparativ cu anul precedent. Absolvenții studiilor superioare de doctorat (ciclul III) reprezintă 91,9% din numărul total de absolvenți, iar 8,1% au absolvit doctoratul postuniversitar. Absolvenții studiilor de doctorat cu frecvență redusă constituie 64,6% din totalul de absolvenți. Ponderea absolventelor în numărul total de absolvenți este de 58,1%.

Tabelul 3. Numărul de absolvenți ai studiilor de doctorat pe forme de învățământ, 2019 și 2020

2019

2020

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total,inclusiv:

234

72

162

246

87

159

a) în funcție de gen:

masculin

98

25

73

103

38

65

feminin

136

47

89

143

49

94

b) după modul de finanțare:

de la bugetul de stat

140

54

86

154

59

95

în bază de contract

94

18

76

92

28

64

Datele tabelului în format .xlsx

Studenţi din alte ţări: În anul 2020, numărul de studenți-doctoranzi străini a constituit 609 persoane, fiind în creștere cu 3,4% comparativ cu anul precedent. Majoritatea studenților-doctoranzi străini erau din România (550 persoane sau 90,3%) și Israel (45 persoane sau 7,4%). Ponderea femeilor în numărul total de studenți-doctoranzi străini este de 68,1%, în creștere cu 4,9 p.p. comparativ cu anul 2019.

Programe de postdoctorat: În anul 2020, numărul total al postdoctoranzilor a constituit 26 persoane, ponderea femeilor fiind de 69,2%. Fiecare al doilea postdortorand are vârsta cuprinsă între 40-49 ani. La programele de postdoctorat au fost înmatriculate 16 persoane (față de 6 persoane în 2019), iar au absolvit programele de postdoctorat 12 persoane (față de 13 persoane în 2019).

Note:

1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.

2 Reorganizare prin fuziune (Hotărârea Guvernului nr.595 din 31.07.2020)

3 Exclusiv studenți-doctoranzi străini

4 Conform Nomenclatorului specialităților științifice,aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.199 din 13.03.2013

5 Numărul de absolvenți face referire la persoanele care au finalizat doctoratul, cu sau fără a obține o diploma de doctor

Informații relevante:

Persoană de contact:

Chirița Larisa

secția statistica educației, științei și culturii

Tel.: 067 770 862