Ministry of Agriculture and Food Industry of the Republic of Moldova

12/21/2022 | Press release | Distributed by Public on 12/21/2022 05:56

MAIA în vizită de studiu și schimb de experiență la Camera Agricolă din Tulln, Austria

21 decembrie 2022, Chișinău - Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare care se află, în aceste zile, în Austria, au mers, astăzi, în orașul Tulln, unde au avut o sesiune de networking și schimb de experiență cu exponenții Camerei Agricole regionale.

Discuțiile au fost axate pe schimb de idei și cunoștințe privind dezvoltarea proiectelor de investiții în agricultură, promovarea și susținerea intereselor fermierilor, organizarea proceselor de consultare, identificarea necesităților și provocărilor din sector, accesarea oportunităților de finanțare, examinarea dosarelor de subvenţionare și valorificarea resurselor disponibile.

Vizita a fost organizată cu suportul Comisiei Europene, în cadrul Parteneriatului Estic.