Municipality of Bucharest

05/18/2023 | Press release | Distributed by Public on 05/18/2023 04:20

Festivalul-concurs Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare proiect cultural dedicat elevilor bucureșteni, își va desemna câștigătorii pe 19 mai în Gala de la Palatul[...]

18.05.2023

Festivalul-concurs Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare proiect cultural dedicat elevilor bucureșteni, își va desemna câștigătorii pe 19 mai în Gala de la Palatul Național al Copiilor

După ce anul trecut a câștigat premiul I la categoria Educație pentru noua generație în cadrul Conferinței Internaționale "Inovație și calitate în sectorul public", cea de-a doua ediție a Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării artei dramatice în rândul elevilor bucureșteni, își va desemna câștigătorii în cadrul galei de premiere de vineri, 19 mai, cu începere de la ora 18.00, de la Palatul Național al Copiilor.

După ce anul trecut a câștigat premiul I la categoria Educație pentru noua generație în cadrul Conferinței Internaționale "Inovație și calitate în sectorul public", cea de-a doua ediție a Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării artei dramatice în rândul elevilor bucureșteni, își va desemna câștigătorii în cadrul galei de premiere de vineri, 19 mai, cu începere de la ora 18.00, de la Palatul Național al Copiilor.

În perioada 3-17 mai, 235 de elevi, care au format 16 trupe de teatru, au pus în scenă spectacole inspirate din dramaturgia clasică și contemporană, dar și creații originale proprii, după mai bine de trei luni de pregătiri sub mentoratul a 32 de coordonatori din 16 licee și 13 teatre din subordinea Consiliului General al Municipiului București.

Astfel, au fost vizionate spectacolele: Tartuffe de Moliere (Trupa CATHARSIS de la Colegiul Național Gheorghe Șincai), Ne găsiți la capătul curcubeului, o creație de dramaturgie colectivă (Trupa Tutti Frutti de la Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes), Chirița în Provincie de Vasile Alecsandri (Trupa Vianu de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu), Șapte povești nespus de frumoase de Matei Vișniec / Jaques Prévert/ Ilarie Voronca (Trupa Ingenio Art de la Colegiul Național Matei Basarab), The History Boys, de Alan Bennett (Trupa AS de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr), Home Sweet Home, o creație colectivă (Trupa Hazul și Necazul de la Liceul Teoretic Decebal), Cu ușile închise de Jean Paul Sartre (Trupa Hyperion de la Colegiul Național Mihai Eminescu), Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian (Trupa Sertissage de la Colegiul Național Aurel Vlaicu), Coşmarul unei vacanţe de Vară de Tim Kochenderfer (Trupa Experimenthalia de la Colegiul Național Ion Neculce), Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (Trupa Peter Gutuie inc. feat Nick Fundulea de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti), Prima zi din restul vieții adaptare după texte de Igor Bauersima, John Cariani, Neil LaBute, Sam Bobrick (Trupa Orpheus de la Colegiul Național Mihai Viteazul), De apoi, o creație originală a trupei Brainstorming București de la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare (Trupa E.C.Young Artists de la Colegiul Național Elena Cuza), Almost Maine de John Cariani (Trupa Pandora de la Colegiul Național Iulia Hașdeu), Zâmbește și mergi înainte! de Eduard Petru Jighirgiu (Trupa Mozaic de Colegiul Național "Grigore Moisil") și Cântăreața Cheală de Eugène Ionesco (Trupa SPIRU Genius Acting de la Colegiul Național Spiru Haret).

Scenele teatrelor Odeon, Evreiesc de Stat, Bulandra, Metropolis, Excelsior, Constantin Tănase, Nottara, de Comedie și Țăndărică le-au oferit cadrul perfect de exprimare artistică, fiind recompensați pe bună dreptate cu aplauzele generoase ale colegilor, prietenilor și părinților.

Fiind un festival-concurs adresat elevilor, jurizarea este făcută de personalități ale teatrului românesc și din educație:

- Conf. Univ. Dr. Bogdana Adina Crețu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale";

- Inspector școlar Elena Ștefan, Inspectoratul Școlar al Municipiului București;

- Prof. Univ. Dr. Aura Corbeanu, Universitatea de Arte din Târgu Mureş și vicepreședinte executiv al Asociației UNITER-Uniunea Teatrală din România;

- Doamna Petronela Tegu, managerul Școlii de Artă București;

- Domnul Octavian Tiberiu Paun, actor și realizator București FM.

Premiile se vor acorda pentru categoriile: Cea mai bună trupă, Cel mai bun actor principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun actor secundar, Cea mai bună actriță în rol secundar, Premiul de popularitate (atât la categoria feminină și masculină), Premiul juriului, Premiul de dicție și Premiul de mișcare scenică.

Câștigătorii vor fi recompensați, prin grija Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București - PROEDUS, cu tabere și excursii la mare și legitimații de acces la teatrele din subordinea Consiliul General al Municipiului București.

La finalul acestui efort uman și logistic însemnat, salutăm dedicarea extraordinară a staff-urilor tehnice și actorilor din Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Excelsior București, Teatrul Nottara, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Teatrul de Comedie, Teatrul de Animaţie Țăndărică, Teatrul Odeon, Teatrul Masca și Opera Comică pentru Copii, care au asigurat mentoratul actoricesc trupelor de elevi.

Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean este un proiect implementat de Primăria Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism și Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București - PROEDUS, a cărui valoare cultural-educativă a fost recunoscută în anul 2022 prin obținerea premiului I la categoria Educație pentru noua generație în cadrul Conferinței Internaționale "Inovație și calitate în sectorul public".

Înapoi