Ministry of Agriculture and Food Industry of the Republic of Moldova

04/17/2024 | Press release | Distributed by Public on 04/17/2024 00:11

Laboratorul „Nutriție animală, tehnologia furajelor și calitatea nutrețurilor” va fi modernizat

17 aprilie 2024, Chișinău - Laboratorul "Nutriție animală, tehnologia furajelor și calitatea nutrețurilor" din cadrul Institutului Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară (ISPBZMV) va fi modernizat cu ajutorul programelor IFAD.

Reprezentanții sectorului zootehnic, mediului academic și specialiștii MAIA s-au întrunit într-o ședință de lucru. Discuțiile au fost focusate pe necesitățile actuale ale fermelor noastre și cum tehnologiile moderne pot contribui la îmbunătățirea calității nutrețurilor și la eficientizarea practicilor de nutriție animală. Potrivit reprezentanților institutului, echipamentele actuale ale laboratorului sunt învechite și nu satisfac necesitățile fermierilor și nici nu îndeplinesc standardele înalte impuse de legislația actuală.

Secretarul de stat Iurie Scripnic a menționat: "Este un moment important pentru sectorul zootehnic. Modernizarea laboratorului va contribui la creșterea productivității animalelor și va spori competitivitatea produselor noastre pe piața internă și internațională. Laboratorul va furniza rezultate științifice precise fermierilor. La minister, fiecare provocare este privită prin prisma științei și credem că răspunsurile pot fi găsite doar dacă există un parteneriat strâns între fermieri, cercetători și autoritățile de profil."

În lista echipamentelor necesare sunt incluse sisteme pentru determinarea proteinelor și grăsimilor, extractoare de fibre, software specializat pentru analiza rapidă a compoziției nutrețurilor și formularea dietelor ș.a. Costul total estimat pentru echipamentele necesare este de circa 1.5 milioane lei.