Government of Romania

06/22/2022 | Press release | Distributed by Public on 06/22/2022 01:52

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Competițiile de calibru pe care România le găzduiește ne oferă șansa de a promova sportul și de genera noi cariere strălucitoare

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă i-a primit, la Palatul Victoria, pe președintele Federației Europene de Atletism, Dobromir Karamarinov, și pe secretarul general al Federației Internaționale de Atletism, Christian Milz.

La întâlnire au mai participat consilierul onorific al premierului României, Gheorghe Popescu și președintele Federației Române de Atletism, Anișoara Cușmir-Stanciu.

Dialogul a vizat găzduirea, de către România, a Campionatului European de Atletism U20 - Cadeți, care va fi organizat, anul viitor, la Cluj-Napoca. În acest context, premierul a subliniat oportunitatea oferită de această importantă competiție pentru atragerea mai multor tineri în practicarea sportului și orientarea acestora către marea performanță.

"România are recunoașterea internațională a rezultatelor obținute de atleții noștri de-a lungul istoriei. Este important ca tânăra generație să cunoască și să se inspire din modelele oferite de sportivii noștri de aur, precum președinta Federației Române de Atletism, Anișoara Cușmir-Stanciu, campioană olimpică în 1984, la săritura în lungime și deținătoare a patru recorduri mondiale. Competițiile de calibru pe care le găzduim ne oferă șansa de a promova sportul și de genera noi cariere sportive strălucitoare. Guvernul României oferă întregul său sprijin organizării acestui eveniment sportiv european și va continua să se implice activ în buna desfășurare a competițiilor de calibru găzduite de țara noastră", a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Președintele Federației Europene de Atletism a transmis mulțumiri pentru eforturile organizatorice ale României depuse pentru derularea în cele mai bune condiții ale Campionatului Balcanic de Atletism de la Craiova, încheiat săptămâna trecută.

Totodată, a fost apreciată inițiativa țării noastre de a prelua responsabilitatea organizării Campionatului European de Cadeți, în acest sens, Cluj-Napoca oferind toată infrastructura necesară standardelor aferente acestui nivel competițional. Peste 20.000 de participanți și membri ai staff-ului tehnic, din 49 de țări, se vor afla la Cluj-Napoca, pentru șase zile. Campionatul va fi transmis de rețeaua European Broadcasting Union, către aproximativ 70 de canale de televiziune.