Universitatea Babes-Bolyai

04/02/2024 | News release | Distributed by Public on 04/02/2024 04:27

Conferința Internațională „Etnografia instituțională ca sociologie pentru oameni. The work and legacy of Dorothy Smith”, organizată la UBB

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, va găzdui între 18-19 aprilie 2024 conferința internațională "Etnografia instituțională ca sociologie pentru oameni. The work and legacy of Dorothy Smith", organizată în cadrul proiectului de cercetare de tip PNRR-I9, cu titlul: "WHoSGreen - Without God, with responsibility. A Research Study on the secular Humanist movement's pro-environment activism and how its members socialize the next generation to green responsibilities", director de proiect dr. Tartari Morena. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 9:30-17:30în sălile 7 și 8 ale clădirii Facultății din Strada Dostoievski, nr. 34, Cluj-Napoca.

Etnografia instituțională a lui Dorothy Smith este o investigație teoretică și empirică a legăturilor dintre mediile locale ale vieții de zi cu zi, organizații și procesele translocale (meso/macro) de administrare și guvernare. Această abordare are un mare potențial de a aduce în atenția factorilor de decizie și de elaborare a politicilor perspectiva oamenilor asupra acestor procese.

Evenimentul va găzdui distinși cercetători internaționali în calitate de vorbitori principali și va oferi o oportunitate extraordinară pentru studenții și cercetătorii din diferite domenii (de la științele sociale la medicină) interesați să învețe despre marele potențial al acestei abordări.

Conferința va fi hibridă (atât în persoană, cât și online). Aici mai multe detalii și link-uri de înregistrare: https://socasis.ubbcluj.ro/institutional-ethnography-as-a-sociology-for-people-a-conference-on-the-work-and-legacy-of-dorothy-smith/

În plus, pe 19 aprilie (h 14:30-16:30), Dr. Órla M. Murray (Universitatea Durham), un instructor de top în domeniul etnografiei instituționale, va conduce un atelier de lucru experimental despre cum să transforme propunerile și proiectele deja existente într-o etnografie instituțională. Acest atelier va fi limitat la 15 participanți și va avea loc doar "în persoană" pentru un public format atât din studenți, cât și din cercetători și universitari mai experimentați.