Presidency of the Republic of Moldova

03/14/2024 | Press release | Distributed by Public on 03/14/2024 01:48

Noul ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu, a depus jurământul de învestire în funcție

[Link]

Deputatul Sergiu Lazarencu a fost numit astăzi, prin decret prezidențial, în funcția de ministru al Mediului și a depus jurământul de învestire în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a Prim-ministrului Dorin Recean. Șefa statului a apreciat activitatea ministrei Iordanca-Rodica Iordanov și i-a urat succes noului ministru Sergiu Lazarencu la preluarea mandatului.

"Domeniul mediului este unul foarte apropiat mie și este un domeniu prioritar pentru țara noastră. Vreau să amintesc de Programul național de împădurire și să-i mulțumesc doamnei Rodica Iordanov pentru progresele pe care le-am făcut împreună pe acest program, dar și pe multe alte programe importante în domeniul mediului. Așteptarea mea este ca să facem în continuare eforturi consecvente și consistente pentru ca să implementăm acest program", a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu a mai subliniat că o altă prioritate importantă este managementul deșeurilor și a apelor uzate. "În câteva raioane se pilotează noua metodă de colectare și prelucrare a deșeurilor și vreau să vedem în următoarele luni, în următorii ani, progrese substanțiale în acest domeniu. Schimbările climatice se simt deja și au efecte dramatice, de aceea trebuie să facem totul ca să diminuăm urmările acestora. Integrarea europeană presupune și acțiuni ferme pentru a ajusta cadrul legal și pentru a ajusta politicile noastre la standardele Uniunii Europene" a mai punctat Președinta.