Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

03/01/2024 | Press release | Distributed by Public on 03/01/2024 09:46

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi bilaterale cu omologii săi din Egipt și Slovacia

1 martie 2024, Antalya - Aflat în Turcia, unde vicepremierul Mihai Popșoi participă la Forumul Diplomatic din Antalya, oficialul moldovean a avut întrevederi cu omologii săi din Egipt și Slovacia.

Cu ministrul Afacerilor Externe din Egipt, Sameh Hassan Shoukry, ministrul Popșoi a trecut în revistă progresele înregistrate în relațiile de colaborare moldo - egiptene.

"Am reiterat interesul țării noastre de a deschide o ambasadă la Cairo. Am mulțumit părții egiptene pentru asistența acordată în procesul de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova din Fâșia Gaza." - a declarat oficialul moldovean.

Despre avansarea cooperării bilaterale și asistența oferită Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, vicepremierul Popșoi a discutat cu ministrul afacerilor externe și europene din Slovacia, Juraj Blanár.

"Am acceptat invitația de a efectua o vizită de lucru în Slovacia, în perioada următoare. Am menționat că, asistența de dezvoltare, oferită prin intermediul SlovakAid pentru proiecte din domeniul energiei au rezultate tangibile pentru cetățenii țării noastre." - a spus ministrul Popșoi.

Mâine, în cea de-a doua zi a Forumului, șeful diplomației Republicii Moldova va avea discuții cu miniștrii de externe din Ungaria, Muntenegru, Serbia, Luxemburg, Elveția, Azerbaidjan, Kazahstan.