Ministry of Agriculture and Food Industry of the Republic of Moldova

05/08/2024 | Press release | Distributed by Public on 05/08/2024 06:31

MAIA prezintă analiza impactului subvențiilor alocate din bugetul de stat pentru dezvoltarea agriculturii

8 mai 2024, Chișinău - Numărul agricultorilor beneficiari ai subvențiilor din bugetul de stat este într-o continuă creștere, fapt datorat politicilor promovate de ministerul
Agriculturii și Industriei alimentare și creării asociațiilor profesionale la etapa actuală.

Acest lucru este reflectat în cadrul analizei elaborate de ministerul Agriculturii și Industriei pentru ultimii 6 ani. În 2018, numărul de cereri depuse a fost de 7416, în timp ce până în 2023 acest număr a crescut la 16334, reflectând o dublare a interesului și a angajamentului fermierilor de a accesa fonduri pentru dezvoltarea sustenabilă a activităților agricole. De asemenea, numărul de fermieri unici care au depus cereri a crescut semnificativ, de la 4411 în 2018 la 8233 în 2023.

Bugetul Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) a crescut semnificativ de la 900 de milioane de lei în 2018, la 1.7 miliarde de lei în 2023. În plus, în 2023 s-au alocat suplimentar 200 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, oferind mai multe resurse pentru susținerea fermierilor care au fost afectați de consecințele crizelor din anul 2022.

Valoarea totală a investițiilor declarate în agricultură a crescut în fiecare an, de la 3,8 miliarde de lei în 2018 la 6,2 miliarde de lei în 2023. Aceasta arată că fermierii au investit din ce în ce mai mult în dezvoltarea activităților agricole, cu sprijinul resurselor oferite de guvern.

Datele reconfirmă că eforturile ministerului de a îmbunătăți accesul agricultorilor la fonduri și de a simplifica procedurile de aplicare dau rezultate. MAIA continuă să susțină inovația și creșterea în sectorul agricol și reiterează rolul semnificativ al agriculturii în economia națională și în asigurarea securității alimentare pentru cetățenii noștri. Acest progres va fi susținut în continuare, prin constituirea Camerelor Agricole, ce vor reprezenta și promova interesele și drepturile agricultorilor în relația cu autoritățile publice.