Universitatea Babes-Bolyai

04/25/2023 | Press release | Distributed by Public on 04/25/2023 12:25

Delegația Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România în vizită la UBB

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a primit marți, 25 aprilie 2023, vizita unei delegații a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România, compusă din dna Hinke Nauta, Însărcinat cu Afaceri, și dl. Wouter Reijers, Consulul Onorific al Olandei la Cluj-Napoca. Din partea UBB au mai participat prof. Sergiu Mișcoiu, directorul Centrului de Cooperări Internaționale, prof. Ioan Hosu, Directorul Departamentului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, și lect. dr. Mihnea Stoica, Responsabilul Centrului Cultural și Academic Olandez al UBB.

Discuțiile au vizat dezvoltarea cooperărilor cu universitățile și institutele de cercetare olandeze, schimburile de studenți și cadre didactice și de cercetare între UBB și cele 15 universități din Olanda cu care există parteneriate, intensificarea colaborărilor cu companiile olandeze prezente în România, precum și schimburile de bune practici în ceea ce privește dezvoltarea ecosistemelor locale și regionale create în jurul și cu sprijinul universităților din cele două țări.

De asemenea, s-a remarcat preocuparea și lidership-ul UBB în țară pentru demersurile moderne legate de sustenabilitate - schimbări climatice, "green" etc. - (ex. Catedra UNESCO la UBB, prima poziție în țară în rankingul internațional GreenMetric), egalitatea de gen, politici antidiscriminare și excelența incluzivă.