Government of Romania

04/09/2021 | Press release | Distributed by Public on 04/09/2021 03:12

Corpul de control al Prim-ministrului a sesizat Ministerul Public „in rem” privind accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări

Corpul de control al Prim-ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală 'in rem', ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea - Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).

În urma verificărilor realizate de echipa de control până în prezent au fost identificate următoarele aspecte:

  • Accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) - modulul de vaccinare se face prin username și parolă, atribuite fiecărei categorii de utilizatori: vaccinatori (centre de vaccinare), Direcții de Sănătate Publică, utilizator Serviciul de Telecomunicații Speciale, utilizator Ministerul Sănătății (MS), utilizator Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), utilizator Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), categorie generală Populație, singura condiție de acces fiind utilizarea unui IP (internet protocol) din România.
  • În urma solicitărilor repetate ale reprezentanților Ministerului Sănătății, la data de 20.01.2020 INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV pentru o interfață separată, care conține doar date numerice, utilizând contul: monitorizare_minister.
  • Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul 'monitorizare_minister' fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă.
  • La data de 07.03.2021, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV utilizând contul 'monitorizare_minister' (alocat MS) de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania).
  • Regimul juridic insuficient definit și reglementat al consilierului onorific poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităților și al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 , deoarece, prin încredințarea unor atribuții specifice unui funcționar public (în sensul larg al noțiunii), respectiv accesul la date sau informații din cadrul unei/unor instituții publice, consilierului onorific nu îi sunt stabilite și responsabilități în domeniul incompatibilităților și al conflictului de interese.