National Bureau of Statistics of the Republic of Moldova

04/16/2024 | News release | Distributed by Public on 04/16/2024 08:37

NOUBiroul Național de Statistică a participat la reuniunea de screening explicativ cu Comisia Europeană pentru Capitolul 18 „Statistici”

Biroul Național de Statistică a participat la reuniunea de screening explicativ cu Comisia Europeană pentru Capitolul 18 "Statistici"

16.04.202410Imprimare
La 15 aprilie, la Bruxelles s-a desfășurat reuniunea de screening explicativ pentru Capitolul 18 "Statistici", cu participarea delegației Republicii Moldova și a Ucrainei. Delegația Republicii Moldova a fost reprezentată de Biroul pentru Integrare Europeană, Biroul Național de Statistică, și Banca Națională a Moldovei. Capitolul 18 ,,Statistici'' reprezintă capitolul de negociere în vederea alinierii legislației Republicii Moldova în domeniul statisticii oficiale cu acquis-ul Uniunii Europene.În format online, la ședință au participat și alți membri ai Grupului de Lucru nr. 18 ,,Statistici" (GL 18), constituitdin reprezentanții BNS, în calitate de instituție coordonatoare a GL 18, și alte instituții naționale implicate.

În deschiderea evenimentului reprezentanții Direcției Generale pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere (DG NEAR) a Comisiei Europene și experții Eurostat au subliniat importanța Capitolului 18 "Statistici", ca parte a Clusterului 1 Valori fundamentale, care este unul esențial în negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunii reprezentanții Oficiului de Statistică al UE (Eurostat) s-au referit la prevederile aqcuis-ului UE pe o serie de domenii statistice, în special la modificările recente în legislația UE cu privire la statistică. În context, au fost prezentate și discutate aspecte ce țin de cadrul legal privind statisticile, cadrul instituțional și capacitățile administrative, cerințele europene privind calitatea datelor statistice și metadatelor, metodologia de colectare, procesare, diseminare și analiză a datelor, cerințele Uniunii Europene privind transpunerea și implementarea cadrul legal pe domeniile statistice economice și sociale, de mediu, agricultură etc. Au fost relatate de asemenea progresele Republicii Moldova în domeniul statistic, fiind remarcate evoluțiile ce țin de cadrul legal, activitățile de organizare și desfășurare a Recensământului populației și locuințelor 2024, utilizarea surselor de date administrative în scopuri statistice, activitățile de modernizare a statisticii naționale într-o serie de domenii, schimbul de date cu Eurostat ș.a.

Informăm că, sesiunile de screening explicativ sunt un exercițiu de pregătire pentru etapa de screening bilateral, când Republica Moldova va veni cu informații detaliate privind nivelul curent de aliniere a cadrului normativ și instituțional al țării la acquis-ul UE, precum și planurile ulterioare de transpunere a întregului acquis UE.