Ministry of Agriculture and Food Industry of the Republic of Moldova

04/10/2024 | Press release | Distributed by Public on 04/10/2024 02:02

Sectorul agricol va fi reorientat spre practici mai ecologice, mai durabile și mai prietenoase cu mediul

10 aprilie 2024, Chișinău - Cetățenii vor avea acces la o varietate mai largă de produse alimentare ecologice, sănătoase și sustenabile. Executivul a votat o nouă hotărâre esențială pentru agricultura ecologică care stabilește normele detaliate de producție ecologică, recunoașterea retroactivă a perioadei de conversie, produsele și substanțele permise pentru utilizare în producția ecologică.

"Ne dorim o agricultură durabilă și responsabilă. Documentul îi va ajuta pe agricultori să adopte metode durabile de lucru și să facă față provocărilor climatice. Ne dorim să fie un efort colectiv de a promova o agricultură care respectă sănătatea cetățenilor, a animalelor și a mediului", a menționat Vladimir Bolea.

Regulamentul stabilește perioadele de conversie necesare pentru terenuri, culturi și animale pentru a fi recunoscute ca ecologice. De asemenea, oferă un cadru pentru recunoașterea retroactivă a perioadelor de conversie pentru exploatațiile care trec la practici ecologice, asigurând o tranziție mai ușoară și mai rapidă în procesul certificării ecologice.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va monitoriza implementarea normelor și va oferi sprijin pentru agricultori în acest proces.

Documentul intră în vigoare la 1 iulie 2024, iar anumite norme vor fi aplicabile începând cu 1 ianuarie 2026.