Parlamentul Republicii Moldova

03/22/2024 | Press release | Distributed by Public on 03/22/2024 08:46

Parlamentul a organizat o nouă rundă de consultări publice a proiectului de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență


Chișinău, 22 martie 2024 - Comisia juridică, numiri și imunități a organizat o nouă rundă de consultări publice a proiectului lege care prevede pilotarea votului prin corespondență. La ședință au participat deputați, unii autori ai documentului, membri ai Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentanți ai partidelor extraparlamentare. <_o3a_p>

În cadrul ședinței au fost expuse propuneri de îmbunătățire a proiectului de lege. Acestea vor fi examinate cu scopul de a definitiva documentul și pregătirea acestuia pentru adoptarea de către Parlament.<_o3a_p>

Proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență aparține unui grup de deputați din Fracțiunea "Partidul Acțiune și Solidaritate". La elaborarea documentului au participat membri ai Comisiei Electorale Centrale și ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și experți în domeniu și reprezentanți ai instituției prezidențiale, care au fost delegați într-un grup de lucru și au analizat oportunitatea pilotării respectivului mecanism. <_o3a_p>

Documentul reglementează participarea la alegeri prin exercitarea votului prin corespondență, procedurile electorale specifice și atribuțiile organelor electorale. De menționat că procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală. <_o3a_p>

Se propune ca pilotarea votului prin corespondență să aibă loc în Statele Unite ale Americii și Canada. Astfel, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor de către biroul electoral al secției de votare, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile. <_o3a_p>

De menționat că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212 434 de alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență. <_o3a_p>

Proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență a fost votat în prima lectură de Parlament. Anterior, au mai fost organizate consultări publice a documentului. <_o3a_p>

Tot astăzi, au fost organizate și alte ședințe de consultări publice a unor inițiative legislative. Comisia mediu, climă și tranziție verde a organizat consultări publice a proiectului Codului silvic și a proiectului de lege privind acțiunile climatice. Iar Comisia economie, buget și finanțe a organizat consultări publice a proiectului de lege prin care se propune aplicarea unor amenzi mai dure pentru societățile de asigurare care nu respectă termenul legal de soluționare a cererii de asigurare. <_o3a_p>

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova<_o3a_p>